Sauna cu infraroșu: cabina de purificare

De zeci de ani, o mulțime de oameni îmi laudă beneficiile minunate ale saunei: relaxarea, pielea curată, detoxificarea și altele asemenea. Însă pentru mine sauna clasică, încinsă, este mai degrabă un coșmar, în care fie aburii îmi ard fața, fie aerul fierbinte îmi irită gâtlejul. Probabil pentru unii ca mine s-a inventat sauna cu infraroșu.

Arată ca o cabină de saună obișnuită, dar nici urmă de aburi sau de surse de căldură: este o cabină în care te așezi confortabil și ești inundat cu radiație solară! Este ca atunci când te simți minunat pe plaja încinsă, dar te temi că ultravioletele îți vor vătăma pielea, numai că în cabina cu infraroșii nu ai nici soare propriu-zis și nici ultraviolete, deci nici urmă de pericol.

Sauna cu infraroșu folosește puterea naturală vindecătoare a soarelui: în cabină corpul primește cea mai naturală și vindecătoare lungime de undă din spectrul radiației solare. Plăcile sunt acordate pe frecvența de 9,4 microni (organismul uman emite în gama 9-11 microni). Corpul se încălzește, dar temperatura în interiorul saunei nu crește foarte mult, menținându-se astfel o stare de confort. Nu respiri nici aer fierbinte și nici aburi prea calzi. Ba, mai mult, poți beneficia, dacă dorești, și de cromoterapie în aceeași cabină.

Undele din spectrul infraroșu pătrund adânc în țesuturi, sunt absorbite direct în mușchi și persistă o dată și jumătate mai mult decât oricare altă formă de încălzire a corpului.

Frecvența acestor unde rezonează cu cea a moleculelor de apă din corp (suntem 70% apă), eliberând astfel căldură și stimulând corpul la nivel celular să elimine toxinele stocate, inclusiv metalele grele. O picătură de transpirație rezultată la temperatura generată de sauna cu infraroșu conține o cantitate de toxine mai mare cu 85% decât ce se poate obține în saune cu temperaturi mari, cu aburi sau cu pietre fierbinți. În timp ce sauna cu infraroșu elimină toxinele din grăsimi, celelalte elimină preponderent apa.

Când este încălzit, corpul caută să protejeze sistemul nervos și organele vitale de efectele hipertermiei – ca urmare, la început cresc ușor ritmul cardiac și tensiunea arterială, pentru ca sângele fierbinte să fie îndepărtat de miezul corpului. Vasele de sânge periferice se dilată și se elimină reziduurile care fuseseră blocate în țesuturile adipoase – în mare parte prin piele (restul, prin rinichi și intestin).

Creșterea fluxului sangvin determină și o creștere a ratei metabolismului. Stând relaxați în saună avem parte de efectele metabolice și cardiovasculare ale unei sesiuni de exersare viguroasă (o sedință de 30 de minute de saună determină pierderea a 600-900 de calorii, fiind echivalentă cu o cursă de alergare).

Hipocrate, părintele medicinei, a spus: „Dați-mi o febră și voi vindeca orice boală“. În mod tradițional, diferite culturi de-a lungul globului au folosit o formă sau alta de detoxificare prin saună ca mijloc de purificare corporală și spirituală și de înnoire.

În sauna cu infraroșu, temperatura corpului crește cu aproximativ două grade, simulând o „febră artificială“. Cele mai multe virusuri și bacterii nu rezistă la temperaturi mai mari de 38,9 grade. Febra energizează limfocitele și le pune la treabă. Această saună este foarte indicată persoanelor care în mod curent „nu fac febră“.

Cum procedezi la sauna cu infraroșu

Folosește sauna timp de 20-30 de minute zilnic. Înainte de a intra în cabină, bea o jumătate de litru de apă plată, iar după ce ieși – încă 500 ml de apă cu electroliți. Când ieși, șterge-ți corpul cu un prosop uscat, pentru îndepărtarea toxinelor din transpirație. Apoi, poți face un duș călduț. Pentru creșterea imunității, încheie dușul sub un jet de apă rece.

Beneficii:

• detoxifică, ajută la elimina­rea metalelor grele

• crește imunitatea

• dezinflamează, scade durerile musculare și articulare

• reduce răspândirea infecțiilor

• susține sănătatea sistemului cardiovascular și reduce colesterolul

• scade greutatea corporală prin arderea grăsimilor

• revitalizează pielea

• accelerează procesele metabolice

• scade timpul de recuperare după accidentări sau răni

• reduce stresul și relaxează.

Rate this post

Similar Posts

Lasă un răspuns