O relație se construiește în decenii și se poate distruge în doar câteva secunde. Este o realitate care nu trebuie să ne întristeze, ci să ne ajute să conștientizăm faptul că pentru a avea o relație de dragoste trebuie să facem sacrificii și să fim atenți mereu la aspectele elementare ale vieții în cuplu.
Foarte multe dintre relații se destramă pentru că nu au un fundament solid, pentru că au apărut datorită unor conjuncturi și pentru că au existat datorită unei iubiri total condiționate. Totuși, chiar și relațiile care au început bine și s-au bazat pe sinceritate și atracție, pot fi distruse rapid de anumiți factori destul de comuni. Să luăm câteva exemple.
1. Scopuri diferite.
Într-un cuplu pot exista zeci de scenarii, precum acestea:
- unul vrea să stea în București, iar celălalt vrea să se mute la Sibiu
- unul vrea să aibă copii în următorii 2 ani, iar celălalt nu
- unul dorește să aibă o viață de carieră, iar celălalt vrea mai mult timp împreună
- unul vrea să se facă polițist, iar celălalt nu este de acord
- unul vrea să plece din țară, iar celălalt nu
- unul vrea să se căsătorească rapid, iar celălalt nu etc.
Din această cauza, este bine ca aceste lucruri să se clarifice cât mai rapid, pentru a nu începe sau pentru a pune punct unei relații fără perspectivă cât mai curând.
2. Lipsa unei decizii ferme pe termen lung.
Dacă ar fi să-i întrebăm, individual și anonim, pe oamenii care au relații dacă s-au gândit bine la faptul că vor să-și petreacă restul vieții alături de actualul partener, și aceștia vor răspunde sincer, vom afla că majoritatea fie nu s-au gândit serios la asta, fie că răspunsul este nu.
3. Plafonarea.
Este de înțeles că persoanele încep să se preocupe mai puțin să iasă în evidență odată ce sunt implicate într-o relație serioasă, însă asta nu înseamnă că trebuie să se neglijeze. Practic, domnișoarele și doamnele care se regăsesc într-o astfel de situație trebuie să renunțe la ținutele țipătoare și să se orienteze către un stil vestimentar ceva mai cuminte, însă asta nu înseamnă că trebuie să se îngrașe, să umble nearanjate sau să-și neglijeze propria igienă.
4. Gelozia exagerată.
Dacă nu ești geloasă înseamnă că nu-l iubești, iar dacă ești prea geloasă riști să devii insuportabilă. Oricum o dai, tot nu e bine… De fapt, lucrurile nu stau chiar așa. Cei care pățesc asta de obicei se regăsesc într-una dintre cele două extreme. Pentru a anihila suspiciunile și neîncrederea, încearcă să eviți orice situație și motiv pentru a naște gelozie.
5. Relațiile cu ceilalți membri ai familiei.
Este foarte rar ca membrii celor două familii ale unui cuplu să se înțeleagă pe termen lung. Uneori, nici măcar pe termen scurt nu există o chimie. De fapt, numărul relațiilor și căsniciilor întrerupte din motive ce au legătură cu familia este foarte mare. Pentru a preveni astfel de situații este important să-ți aperi partenerul atunci când este cazul, dar fără să minți sau să faci asta atunci când nu este cazul. Totodată, negociază din start faptul că niciunul dintre voi doi nu trebuie să meargă în vizită, la masă sau în alte locuri cu membrii celeilalte familii, dacă acesta nu dorește.
6. Nu-l cunoști cu adevărat.
Multe persoane au declarat că s-au căsătorit cu partenerul lor, pentru că deși vedeau că are anumite defecte, s-a gândit că acesta le va corecta, iar în final, nimic nu s-a schimbat și atunci a apărut despărțirea. Trebuie să faci diferența între obiceiuri și caracter, pentru că primele se pot schimba, însă caracterul este bătut în cuie. Spre exemplu, dependența de jocuri de noroc se poate vindeca, însă faptul că partenerul tău este impulsiv este aproape imposibil de remediat. Documentează-te mai bine pe acest subiect sau apelează la ajutorul unui psiholog pentru a-ți clarifica aceste aspecte.
7. Prea mult timp împreună.
În primă fază, faptul că doi îndrăgostiți își petrec foarte mult timp împreună pare a fi un lucru minunat și este un ideal pentru mulți, însă cei care au trecut prin asta au văzut că lucrurile nu sunt așa cum par. Cuplurile care își petrec prea mult timp împreună ajung într-o situație în care fiecare se simte sufocat și simte nevoia să ia distanță față de celălalt. Tot din cauza timpului prea mult petrecut împreună cu partenerul se ajunge și la multe momente de dispută, pierzându-se noțiunea de a-i da celuilalt răgaz, așa că de multe ori se ignoră dreptul la singurătate și la reculegere.
8. Tăinuirea și minciuna.
Știm bine că adevărul iese (aproape) întotdeauna la iveală, mai devreme sau mai târziu. Dacă tu nu ești transparent și te ascunzi cu anumite mesaje, cu telefonul mobil, cu e-mail-ul și cu conversațiile pe rețelele de socializare, este foarte posibil ca neîncrederea să se înrădăcineze în relație și acest lucru, la un moment dat, va avea consecințe grave. De multe ori se recurge la minciună pentru a „rezolva” problemele de moment într-o relație, însă atunci când adevărul iese la iveală, sunt șanse mari ca relația să se încheie.
9. Situația financiară.
Se spune că banii nu aduc fericirea, nu cumpără iubirea, dar pot să o întrețină. Ideea este ca între cei doi parteneri să existe o transparență și o permanentă colaborare. Atunci când nu se spun lucrurilor pe nume, se acumulează tensiuni și acestea la un moment dat vor exploda și vor strica totul. Bugetul familiei și strategia sunt aspecte importante care trebuie discutate.
10. Momentele dificile.
La bine, orice relație funcționează, însă atunci când apar situații dificile, cuplurile se destramă pentru că cei doi își dau arama pe față. Momentele dificile pot fi de orice natură, însă au în comun faptul că îi testează pe cei doi, adică îi întind până când resimt un stres deosebit, iar atunci ies la iveală trăsăturile adevărate ale caracterului. Mulți oameni se folosesc de măști, însă în aceste momente se revelă adevărata lor față. De aceea, este bine ca înainte de a-ți lua un angajament serios să te confrunți cu cel puțin o situație limită în viața de cuplu.
Sursă: agenția PROMOdesk