Ca să afli care sunt motivele pentru care un bărbat îșI înșală partenera, ar trebui mai întâI să îl faci să-șI recunoască… rătăcirea. Ceea ce în cam jumătate dintre cazuri nu se întâmplă.
Apoi ar trebui să fii în mintea și în sufletul lui ca să găsești adevăratele motive. Pentru că, dacă își recunoaște infidelitatea, asta nu înseamnă că va și dezvălui, cu sinceritate, de ce a ales calea asta. Nu cred că există un scenariu standard potrivit căruia, dacă femeia nu îndeplinește condițiile X, Y și Z, atunci bărbatul alege să o înșele. Pentru unii este nevoie de mult ca să ajungă la infidelitate, pentru alții de puțin, iar pentru o a treia categorie nici măcar nu e nevoie să aibă vreun motiv. Înșală pur și simplu.
CHIAR AȘA: DE CE?
Deși nu s-au făcut suficiente studii pe această temă, cele existente se pare că au, totuși, un numitor comun. Nu, nu în privința motivației. Ceea ce susțin aproape toți bărbații incluși în studii este că, dacă șiau înșelat partenera, nu înseamnă că nu o mai iubesc. O fi, n-o fi sinceritate în vorbele lor, nu știm. Dar spune-i unei femei că, deși ai înșelat-o, tot pe ea o iubești… Te va crede? O vei face să se simtă mai bine? Nu o va mai durea trădarea ta? Fără a avea pretenția că le expunem pe toate, iată câteva dintre motivele pentru care înșală bărbații:
Curiozitatea – este foarte posibil ca un bărbat să fie pur și simplu curios „cum este cu o altă femeie“. Mai ales dacă în anturajul lui aude, direct de la sursă, fel de fel de astfel de povești. Unele exagerate și „îmbunătățite“ chiar de protagoniști.
Orgoliul – mărturisită fățiș sau nu, bărbații au dintotdeauna dorința de a-și demonstra, la orice vârstă, că încă pot, că încă sunt atractivi. Și ce cale mai bună decât aceasta pot ei găsi, mai ales dacă ispita există și este mereu acolo, atractivă și disponibilă? Cu atât mai mult dacă nu sunt apreciați de partenere.
Plictiseala – o relație de cuplu cuprinsă de monotonie, intrată într-o rutină, în care totul este previzibil și în care nu se simte apreciat poate trimite bărbatul spre alte așternuturi. Dacă simte nevoia de puțină adrenalină, o aventură i-ar putea-o oferi.
Atracția sexuală – ar fi, poate, singura situație în care n-ar minți cu nimic atunci când spun că își iubesc la fel de mult partenera oficială. În acest caz vina ar purta-o doar instinctul. „Ochii văd, inima cere.“ Ei, nu chiar inima…
Insatisfacția sexuală – este un fel de revers al medaliei pentru motivul anterior. Când partenera nu îi oferă ceea ce își dorește, bărbatul devine tentat să caute în altă parte.
Insatisfacția emoțională – un motiv, iată, care nu are nicio legătură cu aspectul sexual. Ceea ce îl poate face pe bărbat să se refugieze într-o aventură sau o relație paralelă, este golul emoțional pe care îl resimte în relația cu partenera. Distanța și răceala pe care aceasta le manifestă în cadrul cuplului, veșnicele ei neumlțumiri, discuțiile tensionate și certurile, opiniile diferite față de interese și planuri de
viitor, pot așeza între cei doi o prăpastie greu de trecut.
Existența unei… ocazii – un bărbat poate fi atât de „slab“ încât să nu poată spune „nu“ unei femei care practic îi adresează o invitație la infidelitate, în cel mai direct mod. Și dacă pe lângă faptul că are „cu cine“ mai are și „unde“, tentația de a răspunde afirmativ ar putea fi irezistibilă.
DOUĂ CAZURI, CAM ACELAȘI MOTIV CĂLIN ȘI MONICA: TINERI, PROASPĂT CĂSĂTORIȚI, 22 ȘI 23 DE ANI.
Prima aventură a lui Călin a avut loc în perioada în care Monica era însărcinată, în ultimul trimestru. După nașterea copilului, Călin „și-a cerut drepturile“, însă Monica i le acorda foarte rar. Invoca diferite pretexte, însă adevăratul motiv era acela că nu putea trece peste episodul de infidelitate al soțului ei. Refuzat sistematic, Călin a avut mai multe relații pasagere. Cei doi au divorțat după numai doi ani de la căsătorie.
MIHAI ȘI IOANA: PESTE 30 DE ANI DE CĂSNICIE, VÂRSTELE ACTUALE 56 ȘI 57 DE ANI.
Mihai a înșelat-o pe Ioana la scurt timp după căsătorie și o face și în prezent. Cea mai lungă relație extraconjugală a durat șapte ani. Susține că își iubește soția și nu i-a trecut niciodată prin minte să se despartă de ea (deși unele dintre amante i-au cerut acest lucru, își doreau să întemeieze cu ele o nouă familie) pentru că este o gospodină și o mamă exemplară. Problema care a dus la infidelitatea lui Mihai este insatisfacția emoțională resimțită în cadrul cuplului, dublată de frigiditatea Mariei. „Uneori, mă întreb cum i-am făcut pe cei doi copii ai noștri“, mărturisește Mihai. De precizat că Mihai a avut și relații în care nu s-a consumat latura sexuală, acestea reducându-se la plimbări în natură, audiții muzicale și lungi conversații.
NU TOȚI BĂRBAȚII ÎNȘALĂ!
Există bărbați care nici nu se gândesc la asta, bărbați care se gândesc, dar nu pot să înșele (nu-i lasă conștiința), bărbați care vor, pot, însă nu au ocazia, bărbați care înșală foarte rar și bărbați care nici nu concep să nu aibă mai multe relații în același timp. Motivele principale pentru care bărbații înșală sunt generate și de o slaba comunicare între parteneri, și de o insuficientă atenție dată relației sexuale, de către ambele sexe. Așa apare monotonia și dispare interesul pentru celălalt. Dacă cei doi și-ar spune mai des ce-și doresc pe plan sexual și ar face eforturi susținute ca să-și satisfacă aceste nevoi, problemele ar fi foarte puțin probabil să apară.
RALUCA TITA,
specialist psihologie clinică,
Cabinet individual de psihologie
Tita Violeta Raluca
www. ralucatita.ro,
email: hello@ralucatita.ro,
tel. 0733.319.028
Articol publicat in revista abcSexualitate
sursa foto: pixabay.com