5 căi (sigure) spre orgasm

Societatea în care trăim și cultura occidentală ne încurajează să credem că orgasmul este alfa și omega când vine vorba despre sex. De aceea, este denumit și climax sau punctul culminant. Asta nu înseamnă că nu există loc de îmbunătățiri la acest capitol.

Orgasmul este contracția involuntară și ritmică a mușchilor din regiunea genitală, urmată de senzații calde, de furnicături, care radiază în tot corpul. Sexul însă poate fi excelent chiar și fără orgasm. Dar, dacă simți că nu ai parte de proba completă fără aceste scuturări și furnicături în corp, citește mai jos cinci modalități prin care poți ajunge la un orgasm exploziv și de neuitat.

1. Întărește musculatura

Treimea inferioară a vaginului este formată din mușchi care se supun controlului voluntar. Aceștia sunt mușchii care se contractă ritmic în timpul orgasmului, trimițând semnale electrice măsurabile care călătoresc pe măduva spinării până la creier, stimulând astfel uterul și ducând la eliberarea endorfinelor. Taoiștii chinezi se referă la perineu ca la „centrul de putere“ al corpului sexual. Așa că, dacă vrei să „lucrezi“ această zonă, contractă și relaxează voluntar acești mușchi, ca și cum ai vrea să te reții din urinat. Când ești excitată, contractă-ți din nou repetat acești mușchi pentru a intensifica plăcerea și pentru a amâna sau a provoca orgasmul. Cu cât practici mai des încordarea în afara actului sexual, cu atât mai mare va fi controlul pe care-l vei avea în timpul activității sexuale. Pentru a întări mușchii, încordează-i de 10-30 de ori, de trei ori pe zi, variind durata și puterea încordării.

2. Respiră creativ

Respirația intensifică plăcerea sexuală. Mai întâi, crește aportul de oxigen în glandele care produc endorfine și hormonii care se eliberează în timpul orgasmului. Iată un exercițiu simplu: joacă-te cu respirația când ești excitată. Geme ușor. Respirațiile scurte și superficiale sporesc starea de excitație. Alternează-le cu respirații profunde și lente, care te fac mai atentă la atingeri.

3. Multe mijloace, același scop

Corpul se obișnuiește când urmează aceleași trasee neuronale. Când te masturbezi, schimbă mâna sau înlocuiește o jucărie cu alta. În felul acesta, corpul va învăța să ajungă la orgasm în moduri diferite. Acest tip de antrenament înseamnă să-ți sporești mijloacele prin care atingi scopul, ceea ce înseamnă că vei ajunge mai des la climax.

4. Unu sau multiplu?

Multiplu, desigur. După ce ai atins primul orgasm, reia mângâierile după câteva minute. Regiunea este încă excitată și bogat irigată cu sânge. Poate că vei avea nevoie de oarece practică, dar trebuie să știi că orgasmul multiplu este posibil fiziologic pentru orice femeie. Deseori, femeile nu știu acest lucru și se opresc după primul. Chiar și bărbații pot avea orgasme multiple, așa că te poți juca cât vrei cu partenerul tău. Funcția orgasmului și cea a ejaculării sunt controlate de două regiuni separate din creierul bărbatului. În practicile taoiste și tantrice, bărbații învață să aibă orgasm fără ejaculare.

5. Joacă-te cu focul

Cu cât stai mai mult în zona preorgasmică, cu atât mai intens va fi punctul culminant. Însă pentru asta trebuie să depui efort și să-ți cunoști foarte bine corpul și limitele lui. Mai întâi, contractă-ți mușchii pelvieni și respiră conștient, pentru a induce starea de excitație. Fă o pauză când simți că te apropii de orgasm, adaugă o senzație nouă, o atingere care-ți place, apoi reia urcușul spre climax. Nu uita să rămâi mereu pe margine, fără să te abandonezi complet plăcerii. În felul acesta, poți prelungi plăcerea ta și pe a partenerului pe termen nedefinit. Este esențial să te simți relaxată când îți explorezi energia sexuală. Nu te teme de masturbare: este cea mai bună metodă de cunoaștere a propriei sexualități.

Rate this post

Similar Posts

Lasă un răspuns