Spune-mi ce postezi ca să-ți spun cine ești

Spune-mi ce postezi ca să-ți spun cine ești – „Dacă nu ai facebook, nu exiști!“, îi spunea în metrou mai zilele trecute un puști de vreo 16 ani prietenului său de aceeași vârstă. Nu știu dacă e adevărat sau nu, dar știu cu siguranță că rețeaua de socializare este un soi de bâlci în care toată lumea are loc, iar unii încearcă din răsputeri să-și facă simțită prezența și, mai cu seamă, opinia.

Scriam în urmă cu câteva numere despre faptul că facebookul nu creează dependență, dar reușeste extraordinar de bine să creioneze personalități. Atât timp cât tu poți discerne și poți alege informația de calitate, nu te afli în pericolul de a cădea în plasa unor utilizatori care sunt deja un etalon, un șablon. Cum ar fi…

1. Falsul moralist

De regulă, postează citate a căror sursă este atribuită îndoielnic unor personalități marcante din istoria culturală a omenirii ori articole cu morală adâncă. „Ce să faci pentru copilul tău ca să ajungă un adult perfect“ sau „Regimul de viață vegetarian este cel mai bun din lume!“ În viața reală însă, lucrurile stau, cel puțin pentru el, exact invers.

2. Săracul care VISEAZĂ la bogății

Un deziderat de înțeles în vremurile actuale, doar că el speră fără muncă. În plus, este naiv. Dă sharela toate concursurile de pe facebook care-i pot aduce în dar o limuzină, o casă cu grădină și, desigur, un milion de dolari.

3. Pretinsul intelectual

Pe pagina lui găsești preponderent articole cu nebănuitele frumuseți ascunse ale României, despre care oricum știe toată lumea, articole cu marile personalități ale țării, materiale care nu aduc de fapt niciun strop de noutate sau informație recentă. Îi place să fie etichetat ca fiind o persoană cu îndeletniciri culturale. Problema e că, de cele mai multe ori, comite greșeli grave de gramatică și, probabil, n-a citit o carte cap-coadă în viața lui!

4. Susținătorul conspirațiilor

E disperat să dea share articolelor despre daci, traci, masoni și crede în toate teoriile conspirației, pe care le asimilează imediat, fără a cerceta măcar adevărul istoric. Bănuiala unora e că ultima dată când a citit o carte de istorie era prin clasa a V-a, iar atunci, pentru corigență.

5. Nostalgicul

Postează numai citate siropoase și jelește după mari iubiri și relații ideale. Din când în când, scrie câte un status despre cum citatele pe care le share-uiește nu au vreo legătură cu viața lui reală, care este frumoasă și luminoasă.

6. Naivul înfumurat

Este una dintre speciile cele mai amuzante pentru că dă share la articole pamflet sau care sunt scrise doar pentru a crea umor și râsete, dar pe care el le crede adevărate și este contrariat nevoie mare. De exemplu, „Preoții au hotărât să impoziteze zilele onomastice“, iar comentariul lui este: „Așa ceva este inadmisibil, chiar nu ia nimeni atitudine?!“

7. Religiosul

Postează numai poze cu icoane sau elefanți cu trompa ridicată pentru ca bunul Dumnezeu să-i aducă noroc și să-l binecuvânteze. Tot el dă share la poze cu copii foarte bolnavi cu mesajul: „Orice repostare contează, îl ajută pe bietul copil!“

8. Postacul întârziat

Află o știre de acum 5-6 luni și o livrează pe facebook ca noutate absolută. O împrăștie ca pe un breaking news. Mai grav este că se găsesc alții care răspândesc știrea, la rându-le.

9. Check-in-istul

Arată pe rețeaua de socializare din oră în oră unde se află, inclusiv când este la magazinul de țigle din Cucuieții din Deal, și musai cu un comentariu de genul :„Ce frumu’ este viața!“ ori „Eu și cu iubi“.

10. Veșnicul îndoliat

Anunță pe facebook că i-au murit hamsterul, pisica și bunica. Așteaptă consolare și pune imagini cu decedații. Dumnezeu să-i odihnească!

11. Potrivnicul

Are studii superioare, aere și pretenții la fel. Cu toate aces­tea, este un înverșunat susținător al oricăror opinii fără caracter științific, la modă acum. De exemplu, face propagandă antivaccinare sau poate explica cu lux de amănunte de ce apa NU hidratează, ci are un efect contrar pentru organism.

Sursa foto: pixabay.com

Rate this post

Similar Posts

Lasă un răspuns